IN MAREA NEAGRA AU RAMAS DOAR TREI SPECII DE PESTI

Autor: Daniel POPOVICIU
 IN MAREA NEAGRA AU RAMAS DOAR TREI SPECII DE PESTI
asdasdas
IN MAREA NEAGRA AU RAMAS DOAR TREI SPECII DE PESTI IN MAREA NEAGRA AU RAMAS DOAR TREI SPECII DE PESTI

"Iată ce avem acum în Marea Neagră: scrumbie, şprot şi hamsie. În trecut aici au existat sturioni, cambulă, lufar, chefal. În prezent, până şi scrumbia este pe cale de dispariţie, iar şprotul şi hamsia reprezintă 90% din totalul rezervelor de peşte care se găsesc aici", a declarat presei duminică Tokarev, referindu-se la rezultatele unei recente expediţii a cercetătorilor IBSS, care au studiat ecosistemul acvactic în partea ucraineană a Mării Negre, scrie Agerpres.

Pentru prima oară în ultimii 25 de ani, oamenii de ştiinţă de la IBSS au reuşit să realizeze o înregistrare video complexă şi cuprinzătoare a platoului din nord-vestul Mării Negre, până în strămtoarea Kerci.

În acest context, ei sesizează asupra stării critice în care se află alga roşie (Phyllophora Grev) din câmpurile Zernovo. Aceasta aproape că a dispărut de pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de hectare în nord-vestul Mării Negre, lăcaş al crustaceelor, midiilor şi moluştelor. Deşi câmpurile de algă roşie au fost luate din 2008 sub protecţia statului ucrainean, Tokarev consideră că această decizie a întârziat cu cel puţin un deceniu.

Responsabilă de această situaţie este activitatea intensă de exploatare a rezervelor de petrol şi gaze din această parte a Mării Negre, a subliniat expertul ucrainean. În prezent, aici, la o adâncime de 20-22 de metri trec nave cu un deplasament de 70-80-100 de tone, care agită toate sedimentele de pe fund, iar curenţii le duc pe distanţe lungi.

În cadrul expediţiei menţionate, cercetătorii ucraineni au înregistrat o deteriorare generală a ecosistemului Mării Negre, în special în zona de coastă. Ei atrag atenţia şi asupra cantităţilor imense de ape reziduale şi netratate care ajung în mare, precum şi a traficului comercial intens.

De-a lungul întregului ţărm de sud al Mării Negre, doar în strâmtoarea Kerci oamenii de ştiinţă au mai descoperit un exemplar de scoică de nămol.

"Ceea ce am văzut pe fundul Mării Negre în zonele cercetate cu ajutorul înregistrărilor video aminteşte mai mult de suprafaţa lunară. Şi vorbim de o adâncime de 20-30 de metri. Înainte, aici exista vegetaţie marină, crustacee, moluşte", a spus directorul adjunct al IBSS.

Pe de o parte, este un lucru bun că pe litorul Mării Negre se construiesc mai multe hoteluri, locuri de campare, dar pe de altă parte, este nevoie urgentă de a construi şi staţii de tratare a apelor uzate, a subliniat acesta, adăugând că statul ucrainean ar trebui să instituie un sistem unic de supraveghere în permanenţă a situaţiei ecologice a Mării Negre.

   

 

Data introducerii: 14-12-2010

 

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

inapoi           

 

Alte articole din aceeaşi categorie:

INCENDIUL CARE A DEVASTAT RECENT DELTA A DECLANSAT O ANCHETA A POLITIEIZI DE DOLIU PENTRU CALARASIINFIINTAREA UNUI CENTRU PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI AERONAUTICVREMEA IN WEEKENDSTAREA DE SANATATE A LUI TEO ESTE CRITICAFOSTULDIRECTOR DE LA TERMOELECTRICA ARESTAT PREVENTIV PENTRU 29 DE ZILEIARNA SE INTOARCE CU NINSORIFRIGUL SI CEATA VOR CONTINUA IN ZILELE URMATOAREDUPA ZILE DE REVOLTA IN STRADA, OPOZITIA FACE APEL LA GREVA GENERALARWE A RENUNTAT LA CONSTRUIREA UNUI PARC EOLIAN IN DOBROGEA PENTRU CA NU A OBTINUT AVIZELE NECESAREAJUTOARELE ALIMENTARE AU FOST DISTRIBUITE IN JUDETUL CALARASIVREME NEOBISNUIT DE CALDA, CEATA DEASA SI POLEI PE ALOCURISTATUL A CUMPARAT ACTIUNILE CEZ PENTRU REACTOARELE DE LA CERNAVODAZONA EURO VA FI STABILIZATA PRIN MODIFICAREA TRATATULUI DE LA LISABONAIN MAREA NEAGRA AU RAMAS DOAR TREI SPECII DE PESTIWEEKEND CU CER MOHORATAUTOSTRADA SOARELUI REDESCHISA INTRE FUNDULEA SI BUCURESTIVREMEA TRECE PRINTR-UN PROCES DE INCALZIRE, DUPA CARE SE VA RACI BRUSCLA BUCURESTI: SUMMITUL DUNARIICUTREMURUL CARE A AVUT LOC IN ACEASTA DIMINEATA IN SERBIA A FOST RESIMTIT SI IN ROMANIA
Pagina curenta :
Pagina : 1 2

ALBA - ULPIA JURNAL

ARAD - ADEVARUL DE ARAD

ARGES - ZIARUL TOP

BACAU - DESTEPTAREA

BIHOR - INFORMATIA DE VEST

BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD

BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI

BRAILA - ZIARUL DE BRAILA

BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA

BUZAU - SANSA BUZOIANA

BUCURESTI - BUCURESTI NEWS

CONSTANTA - CUGET LIBER

COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA

DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN

DOLJ - GAZETA DE SUD

GALATI - MONITORUL DE GALATI

GIURGIU - GIURGIU NEWS

GORJ - ZIARUL GORJULUI

HUNEDOARA - HUNEDOREANUL

IALOMITA - STIREA

IASI - MONITORUL

MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES

MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN

MURES - CUVANTUL LIBER

NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN

OLT - GAZETA OLTULUI

PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA

SALAJ - SALAJEANUL

SATU MARE - INFORMATIA ZILEI

SIBIU - SIBIANUL

SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA

TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN

TIMIS - FRUNCEA

TULCEA - OBIECTIV

VALCEA - ZIARUL DE VALCEA

VASLUI - MONITORUL DE VASLUI

VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA