CAND MASTILE POLITICIENILOR CAD...

Corneliu Vadim Tudor a incercat si, o vreme, chiar a reusit sa se impuna in politica, in postura de leu justitiar. Omul urla dn toti plamanii, emitand vorbe sulfuroase, gesticula copios, se lua de guler pana si cu Dumnezeu pentru credintele sale. Tribunul parea a nu avea frica de nimeni si nimic, un fel de Zorro in varianta politica romaneasca.

Ei bine, recent, Corneliu Vadim Tudor a dat pentru prima data de belea. Pentru prima data ragetele si insultele lui, spaima de calomniile teribile la care se putea preta n-au mai functionat si tribunul a simtit miros de catuse. Instanataneu, leul a devenit un motan oparit. Zorro cel neinfricat s-a speriat teribil, devenind un simplu golanas ce-si cauta scaparea.

Si-a pus mana in ghips, dupa ce recunoscuse singur ca nu a fost agresat de politisti in momentul evacuarii sediului. A inventat o poveste ridicola despre aruncatul cu apa care nu ar fi fost catre executoare, ci peste ea, iar femeia ar fi avut proasta inspiratie sa se interpuna in mod neasteptat intre jet si adevarata lui tinta neprecizata. Nici smulgerea chipiului politistului n-ar mai fost un gest de revolta, ci o intamplare nefericita, caci Vadim Tudor, impins din spate, n-ar fi vrut sa ia sapca, ci sa se sprijine de ea.

O salata de vorbe comice, chiar si pentru un copil. Caderea aceasta in derizoriu este poate lovitura mortala pe care Corneliu Vadim Tudor si-o da singur. O mana de oameni ar fi fost dispusi sa-l sustina pana la capat, dar in postura de leu fioros si neimblanzit, postura din care o eventuala condamnare i-ar fi folosit electoral. Dar nimeni nu voteza o mata oparita.

Culmea ironiilor, cea care ar fi trebuit sa iasa analfabeta, tampita, cretina, infractoare si uda pe deasupra din acest scanadal, a devenit o eroina. Executoarea judecatoreasca este noua leoaica dispusa sa infrunte orice pericol si umilinta, pentru a impune autoritatea statului.

Un alt exemplu este Crin Antonescu. Exponentul liberalismului, inchizitorul securistilor, denuntatorul dictatorului Basescu, aparatorul libertatii presei a facut in numai cateva zile o suma de erori fatale propriei masti. Iar alierea cu Dan Voiculescu este poate cea mai mica dintre ele.

Crin Antonescu a facut o adevarata demonstratie de autoritarism vecin cu dictatura, nu numai in partid, ci si in raport cu presa. A inchis brutal toate vocile potrivnice, indiferent cata greutate au ele, si unora dintre oponenti le pregateste chiar excluderea din partid, dupa ce Antenele au inceput deja sa-i linseze mediatic.

A atacat virulent orice opinie jurnalistica critica la adresa sa, chiar venita din partea unor mari admiratori de pana acum. Iar limbajul folosit, cu trimiteri la parinti si duhoare cumplita de mahala, arunca in ridicol orice pretentie de minim bun simt, ce sa mai vorbim de o revolutie.

Crin Antonescu experimenteaza exact opusul intamplarii lui Vadim Tudor. Ajuns pe culmea gloriei, suficient si furios, nu se mai teme sa-si arate adevarata fata: un mic dictator, fara apasari democratice, care abia asteapta sa ajunga la putere pentru a deveni cu mult mai mult si mai rau decat ii reprosa lui Traian Basescu ca este.

Pentru multi dintre fostii sai admiratori, socul este mare si de netrecut. Nu-i nimic, Crin Antonescu nu-i mai vizeaza pe ei, ci turma ramas fara leu.